Discuta cu prietenii tai pe forum click aici
Fiziologie/Anatomie, Antrenamente, Recuperare, Nutritie
Intreaba specialistul
O idee cu... cereale

/2010 articole/206-covrigei-1.jpg



Daniel Oprea
campion balcanic

 Ingrediente:
- 500 g fulgi de ovaz
- 500 ml lapte, 1.5% grasime
- 1 cub de drojdie de bere (25 g)
- 1 plic de praf de copt
- 1/2 cescuta otet
- 2 oua intregi

   Cred ca s-au scris tone de articole despre beneficiile utilizarii cerealelor integrale ca sursa de carbohidrati in alimentatie si, personal, ma declar un sustinator fervent al acestui principiu. Sincer vorbind, nu imi amintesc sa fi trecut o zi din ultimii 10 ani in care sub o forma sa nu fi consumat cereale integrale.
   Si pentru ca traim intr-o societate de consum, in care atentia producatorilor este in mod direct indreptata, pe de o parte, spre satisfacerea nevoilor consumatorilor si, pe de alta parte, spre cresterea profitului propriu, varietatea produselor este infinita. Cu toate acestea, satul fiind de consumul fulgilor de ovaz in stare neprelucrata, am incercat sa gasesc in supermarketurile bucurestene un produs care sa contina ovaz si care sa aduca in alimentatia mea putina diversitate; si am gasit, insa, pe langa ovazul mult dorit si atat de valoros din punct de vedere nutritional, citind eticheta produsului, am descoperit ca zaharul si aditivii alimentari abunda.
   Nemultumit de alternativa oferita, intr-o linistita dupa-amiaza de duminica, am decis sa imi plamadesc propriul produs din fulgi de ovaz. Nu va inchipuiti ca sunt un specialist in arta culinara si recunosc ca, fara ajutorul consistent al unei reprezentante a sexului frumos, cu siguranta succesul in demersul meu m-ar fi ocolit. In speranta ca v-am starnit interesul, va voi povesti despre ce este vorba.
   Fulgii de ovaz se rasnesc bine (in rasnita de cafea) si se pun intr-un  vas. Se stinge praful de copt in cescuta cu otet. Se incalzeste putin laptele in care se dizolva drojdia de bere si se adauga in faina de ovaz.
   Se adauga apoi ouale intregi (galbenus si albus) peste faina de ovaz si se framanta bine, pana obtinem un aluat moale. Se acopera aluatul cu un servet textil si se lasa la dospit aproximativ 30 de minute.
   Intre timp, pentru coacere, se pregateste o tava in care se asaza hartie pentru copt unsa cu putin ulei de masline. Verificam daca aluatul lasat la dospit a crescut si purcedem la modelarea lui. Diversitatea formelor in care acesta poate fi modelat tine numai de imaginatia voastra, asa ca nu va voi sugera o forma anume... Eu am modelat niste covrigei, pe care i-am asezat in tava dinainte pregatita. Foarte important este ca atunci cand modelati aluatul sa va ungeti degetele cu putin ulei de masline pentru ca altfel aluatul se va lipi, desigur, de degete.
   Tava se introduce in cuptorul care a fost incins in prealabil si se lasa la foc potrivit cam 20 de minute dupa care covrigeii, sau ma rog cum ii veti numi voi, se intorc pe partea cealalta. Se mai lasa la copt vreo 10 minute si cand sunt gata se scot si se acopera cu un servet umed. Cand s-au racit, pot fi serviti ca atare sau ca substitut al painii. Daca sunteti mai pretentiosi in privinta gustului, puteti adauga in compozitia aluatului scortisoara, nuci sau migdale macinate, stafide sau orice altceva credeti ca v-ar face placere.
   Cam
asta e tot... In speranta ca veti gasi putin timp pe care sa il dedicati  modelarii in aluat de ovaz, va urez succes  si distractie placuta!

articol aparut in revista Culturism&Fitness nr. 206 (3/2010)